Blog

Latest News

Maurer Imobiliare susține copiii olimpici!

Există două tipuri de elevi de nota 10: cei care învață bine, la nivelul programei școlare, și cei care o depășesc, natural, prin gândire și intuiție superioară. Ei reprezintă speranța unui viitor mai bun, în fața lor trebuie să ne aplecăm mințile și sufletele. Maurer Imobiliare este și va fi de partea copiilor care vor să se autodepășească, îi încurajează și îi susține.

La ediţia din acest an a concursului internațional NASA, 4 copii brașoveni de clasa a 7-a au obținut locul 1 cu proiectul lor numit ”NewT”. Elevii au avut ca temă să proiecteze în spațiu mici planete artificiale unde pot locui oameni.

Echipa NewT, sub coordonarea profesorului Tănăsescu Carmen, este formată din următorii copii:

Roland Gurzău – Liceu Teoretic Andrei Mureșanu
Ana Gladcă – Liceul Teoretic Johannes Honterus
David Nyegro – Colegiul Național Aprily Lajos
Ioana Rozorea – Liceul Teoretic Johannes Honterus

La sfârșitul lunii mai va avea loc Conferința Internațională de Dezvoltare Spațială, în Saint Louis, Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia acești copii își vor prezenta proiectul și li se vor înmâna premiile. Noi știm cât de mult își doresc să ajungă la conferința din SUA și în același timp, cât de greu accesibilă le este această deplasare. Așadar, ne simțim onorați să-i susținem și ne bucurăm că putem să le facilităm accesul către conferința din SUA acestor 4 copii.

Am stat de vorbă cu ei, iar după acest puțin timp petrecut împreună, ne-au cucerit. Prin simplitatea, frumusețea și inteligența lor care reiese din fiecare gest, cuvânt, mimică.

Maurer Imobiliare: De cât timp vă cunoașteți și de când lucrați împreună în această componență care se pare, este una de succes?
Ana: Ioana mi-a fost colegă din clasa I iar Roland chiar din grădiniță. Cu restul colegilor din echipă, David și Alessandra, ne-am cunoscut prin intermediul centrului de performanță ”Hai la Olimpiadă”, abia anul trecut. Indiferent de când ne știm, de foarte mult timp sau de curând, mai mult decât coechipieri am devenit foarte buni prieteni.

MI: Știu că fiecare din voi este olimpic într-un anumit domeniu? Care sunt aceste domenii?
Ioana: Toți suntem pasionați de domeniul astro-fizicii, dar avem fiecare înclinații specifice ceea ce ne ajută să ne închegăm perfect ca echipă. Roland este matematicianul din echipă, David este omul științei în domeniul spațial, Ana pasionată fiind de actorie ne ajută cum să scăpăm de inhibiții, să ne controlăm emoțiile și să ne optimizăm abilitățile de comunicare, iar înclinația mea fiind către limba și literatura romănă am un real aport în redactarea textelor, corectitudinea și claritatea cuvintelor folosite.

MI: Cât timp ați dedicat realizării acestui proiect?
Ana: Atunci când faci ceva cu plăcere, timpul nu îți este deloc aliat. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru, timpul a zburat prea repede nici nu am apucat să-l măsurăm.

MI: Câte ore din zi vă mai ramân pentru joacă?
David: Consider că orice copil de vârsta noastră ar răspunde că oricât s-ar juca parcă tot nu este suficient. Avantajul nostru este că și atunci când ne întâlnim în echipă să construim un proiect, o facem cu cea mai mare plăcere. Ne jucăm lucrând și lucrăm jucându-ne. Astfel găsim echilibrul perfect între joacă și muncă.

MI: După părerea voastră, ce anume a făcut diferența între proiectul vostru care a fost premiat cu locul 1 și proiectele altor copii?
Roland: Fiecare din noi a venit cu câte un element inovativ, cu o idee care, luată separat, părea chiar ciudată. Dar am pus toate elementele noastre cap la cap, am analizat fiecare idee, am reconstruit-o și actualizat-o, am adăugat din plin imaginație specifică vârstei și, bineînțeles, multă perseverență. În final a rezultat un proiect de locul I.

MI: Aveți un motto pentru proiectul vostru?
David: Proiectul nostru are ca motto un citat al lui Newton: ”Dacă eu am văzut mai departe decât alţii, asta este pentru că stăteam pe umerii unor giganţi“. Iar același gând este și cel care ne ghidează în viața de zi cu zi.

MI: Cu siguranță visați acum și ați visat și când erați micuți. Mai țineți minte, pe la acele vârste fragede, când erați întrebați ” ce vrei să te faci când vei fi mare?”, care era răspunsul vostru? 🙂
Roland: Când eram mic îmi doream să devin polițist, apoi pompier și ulterior magician. Țin minte că și atunci, la vârstă fragedă, depuneam multe eforturi pentru a-mi realiza visul. De exemplu, în fiecare zi învățam, de unde puteam, diverse trucuri cu cărți de joc, să-mi pot vedea visul cu ochii.

MI: Și azi, care este visul vostru?
Ioana: Zilele trecute visam împreună cu ai mei colegi să reușim, din punct de vedere organizațional și financiar, să putem merge la Conferința din SUA la sfârșitul lunii acesteia pentru a ni se recunoaște meritele. Azi nu știm exact la ce visăm însă știm sigur că AZI ne-am îndeplinit, sau ne-ați îndeplinit, visul de ieri. Cu ajutorul vostru, al companiei Maurer Imobiliare, visul nostru prinde contur.

La finalul acestui interviu, am lăsat în mod intenționat o întrebare cu răspunsul unuia din cei patru copii. Cu siguranță acest lucru nu este întâmplător.

MI: De unde v-a venit inspirația pentru tema acestui proiect?
Roland? Recunoștem cu toții că atunci când ni s-a făcut cunoscută tema proiectului am fost, pentru o bucată de vreme, în impas. Aflându-mă, însă, în vizită cu părinții mei la niște prieteni de familie ce locuiesc în Avantgarden 3, mama mea m-a luat de mână pe terasa apartamentului și mi-a arătat cu mâna spre linia de cale ferată zicându-mi: ”Acum ceva ani în urmă, când călătoream cu trenul spre Brașov și priveam spre această direcție nu vedeam decât câmp.” Asta a fost suficient pentru mine ca să mă edific. Dacă un om a văzut dintr-un câmp pustiu, arid, fără viață un loc plin de perspectivă și a reușit să-l transforme în ceea ce, azi, mii de oameni numesc ”acasă”, asta trebuie să realizăm și noi. Astfel am făcut o paralelă între ceea ce ați construit voi aici, ”un oraș în interiorul orașului” și ceea ce urma noi să construim în spațiu: ”un pământ în interiorul pământului”. Pe urma acestei paralele, ideile au venit de la sine și s-au legat în cadrul proiectului nostru foarte ușor și frumos.

Indirect, ați fost o sursă de inspirație în realizarea proiectului nostru, ne-ați ghidat pașii și ne-ați oferit idei pe care le-am implementat în proiectul nostru, ca apoi, să ne susțineți și să contribuiți în mod direct la realizarea visului nostru. Mulțumim, Maurer Imobiliare, de 2 ori, din partea a 4 elevi și a altor zeci de persoane care sunt în jurul nostru și apreciază aportul adus de voi.

Acest răspuns face parte din mulțimea de lucruri frumoase care nouă, companiei Maurer imobiliare, ne dă elanul de-a merge mai departe, de a avea covingerea că ceea ce facem este ceea ce trebuie, că suntem în direcția bună și că acțiunile pe care le întreprindem sunt apreciate la adevărata valoare.

Alte articole/campanii

7000