Blog

Latest News

Maurer Imobiliare sprijină spitalele din Brașov cu containere

În acestă perioadă în care toată țară este, parcă, paralizată din cauza crizei sanitare recent instalate, companiile cu renume dau dovadă de simț civic și se implică în sprijinirea instituțiilor medicale în lupta lor cu COVID-19.
Compania Maurer Imobiliare, dezvoltatorul care a construit visurile a peste 7000 de români în diverse proiecte imobiliare din țară, și-a arătat deschiderea în a sprijini spitalele din județ cu containere modulare cu destinația de pre-triaj.
Astfel, în decursul acestor zile, mai multe containere au ajuns către diferite spitale din județul Brașov. Un container a ajuns în decursul zilei de joi către Spitalul Dr. C.T. Sparchez din Zarnesti, iar azi au fost transportate încă 2 containere către Spitalul Clinic Județean de Urgență și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov.

Au fost finalizate discuțiile și pentru transportul unui container la Spitalul Municipal din Săcele urmând ca acesta să fie transportat în decursul zilei de luni (după finalizarea unor lucrări la drumul public care împiedica, momentan, accesul platformei și a automacaralei necesare pentru transportul și descărcarea containerului).

Toate containerele sunt în stare perfectă de funcțioanare, au dimensiunea de 3x6m, pereți de tablă tip sandich, uși metalice și geam termopan, sursă de alimentare curent, priză și lumini. În aceste containere, personalul medical va prelua toți pacienții care se prezintă prin mijloace proprii la spital și cei de pe ambulanță, apoi vor îndruma bolnavii către secțiile specifice fiecărei afecțiuni în parte.

În situația în care unul dintre prezumtivii pacienți vor prezenta simptomatologie specifică Covid-19 va rămâne în izolare în containerul modular respectiv până la sosirea autospecialei cu izoletă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care îl va transporta la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov.

”Ne aflăm într-o perioadă în care trebuie să dăm dovadă de solidaritate și, cel mai important, să fim uniți. Acesta este spiritul nostru, al familiei Maurer Imobiliare cladită de atâția ani pe sprijin și încredere reciprocă. Empatizăm cu problemele cu care se confruntă sistemul sanitar și punem umărul la bătaie pentru a câștiga, împreună, lupta cu acest virus. Grupul Iubim Brașov și Colegiul de Onoare al Brașovului ne-au ajutat în identificarea spitaleor care au nevoie urgent de aceste containere astfel încât mobilizarea noastră să fie cât mai rapidă și eficientă. ”, declară reprezentanții companiei Maurer Imobiliare.
Maurer Imobiliare și-a arătat solidaritatea în această perioadă și față de alte spitale din țară. Spitalul Clinic Județean Mureș este sprijinit de Maurer Residence Târgu Mureș, proiect dezvoltat de Maurer Imobiliare, în achiziționarea unui aparatul care permite testarea unui număr mai mare de pacienți posibil infectați cu Coronavirus.

În această perioadă tensionată, Simon Maurer, fondatorul acestei companii transmite celor peste 1000 de angajați și colaboratori, gândurile lui de încurajare printr-un un mesaj cu impact emoțional:
”Eu, omul Simon Maurer, vă rog să fiți voi mai buni ca mine. Nimic nu mă poate bucura decât să știu că unul (sau mai mulți dintre voi), mă poate înlocui. Asta înseamnă să ne facem treaba, asta înseamnă că putem construi ceva sustenabil care să ne poata duce mai departe în acest context, care din pacate este fără precedent în istoria capitalistă a României și nu numai, în toată lume.

Noi suntem FAMILIA MAURER iar familie înseamnă să avem grijă unul de celălalt, să trecem împreună peste toate. Familia este fericire, este copleșire, este pasiunea de a trăi viața împreună și la bine și la greu.
Însă nimic fără Dumnezeu. Nu se întâmplă nimic pe pământul acesta fără știrea lui.
Va încurajez la mai multa credință și tatăl nostru ceresc ne va da liniște și incurajare.”

Alte articole/campanii

7000