Blog

Latest News

JURNAL DE ȘANTIER – Maurer Villas Brașov

Lucrările din șantier evoluează cu fiecare zi ce trece, iar imobilele ce vor însemna ACASĂ pentru mai bine de 500 de familii încep să prindă viață în inima Brașovului. Ne dorim să fii la curent cu fiecare pas pe care îl facem înainte, așa că în cele ce urmează îți vom prezenta noutățile din șantier cu privire primele imobile ale complexului rezidențial Maurer Villas.

Sosirea primăverii ne-a încărcat cu energie, ne-a mobilizat și ne-a impulsionat să unim eforturile echipelor noastre pentru a clădi cărămidă cu cărămidă, visurile clienților noștri.

În luna aprilie, pe șantierul Maurer Villas au fost prezente utilajele si echipele specialiști, muncitori și ingineri, implicați și profesioniști, și-au continuat activitatea, în deplină siguranță. Astfel, am început una dintre cele mai importante etape ale unei construcții – realizarea structurii de rezistență pentru primele 4 blocuri. Este etapa căreia inginerii noștri ii acordă o deosebită importanță, pentru că suntem exigenți atunci când vine vorba de siguranță, iar structura de rezistență a oricărei construcții impune respectarea celor mai exigente norme de proiectare. De asemena, împreună cu specialiștii noștri, s-a lucrat intens la realizarea traselor de conducte pentru instalațiile sanitare, astfel încât funcționalitatea acestora să fie una optimă.

 

Jurnal de șantier întocmit în data de 4 mai 2020 cu privire la stadiul lucrărilor pentru imobilele din cadrul proiectului Maurer Villas.

 

BLOC V1 (D+P+2E+M+ME)

Lucrări structura de rezistență: 10%

Instalații sanitare (trasee): 95%

 

BLOC V2 (D+P+2E+M+ME)

Lucrări structura de rezistență: 10%

Instalații sanitare (trasee): 95%

 

BLOC V3 (D+P+2E+M+ME)

Lucrări structura de rezistență: 10%

Instalații sanitare (trasee): 95%

 

BLOC V4 (D+P+2E+M+ME)

Instalații sanitare (trasee): 95%,

Alte articole/campanii

7000